Supraveghere video

supraveghere-video-07

Sistemele de supraveghere video sunt sisteme suplimentare de asigurare a securităţii faţă de cele de alarmare, asigurând observarea, înregistrarea de imagini şi transmiterea lor la distanţă prin reţeaua de ethernet, pentru a putea fi urmărite şi stocate în alte locaţii de către beneficiar.

Aceste înregistrări, în caz de efracţie sau atacuri ale infractorilor, pot fi folosite pentru identificarea şi prinderea lor de către poliţie şi pentru recuperarea ulterioară a pagubelor. Deci pentru a vă asigura bunurile şi persoanele împotriva infractorilor, a doua măsură de securitate este instalarea unui sistem de supraveghere video cu înregistrare şi urmărire prin reţeaua de ethernet.

Un sistem de supraveghere video este compus din:

  • camere video cu rezoluţie suficient de bună pentru acoperirea cu imagini a zonei de supravegheat
  • digital video recorder(DVR) cu un număr de intrari video acoperitor pentru numărul de camere video de înregistrat, cu o rezoluţie a înregistrării cel puţin egală cu rezoluţia camerelor video şi cu o rezoluţie a vizualizării pe ieşirile de monitor deasemenea foarte bună. Hard discul DVR-ului trebuie să aibă o capacitate de stocare suficient de mare pentru a putea înregistra imagini pe o perioadă de minim o lună de zile.
  • monitor video CRT sau LCD pentru vizualizarea imaginilor camerelor de rezoluţie suficientă  pentru a vedea detalii de imagini şi de dimensiuni a ecranului adecvate numărului de camere, pentru a putea afişa pe ecran simultan toate camerele.

Când un beneficiar solicită instalarea unui sistem de supraveghere video, primul pas ce trebuie făcut este să se facă o dimensionare a sistemului funcţie de zona ce urmează a fi supravegheată şi de stabilire a materialelor necesare.

Se face apoi o antecalculaţie a lucrării de instalare ce cuprinde materialele şi manopera aferentă instalării şi se stabileşte de comun acord cu beneficiarul data la care se va face instalarea sistemului şi modalitatea de plată. După ce se face instalarea sistemului, punerea în funcţiune şi programarea lui, se face instruirea beneficiarului pentru învăţarea utilizării acestuia.